Ma imaginez cu parul lung pana la umeri, ma imaginez cu parul lung si subtire.
Ma vad supla, alergand parca deasupra unui camp, imprumutand hainele si visele unei alte fete, alte coapse, mai luminoase decat coapsele mele acoperite de pete si linii albicioase, semnele oscilatiilor si nehotararile unui corp demult uitat de cea care il poarta pe strazi de-atata timp. Ma vad pe corpetile unor reviste lucioase, luminoasa , zambind in rochii vaporoase, traind vietile tuturor fetelor cu piele catifelata si guri mereu intredeschise. Fetele au picioare lungi si vin peste mine, indoindu-le cu gratie, dezvelindu-si gambele cu seriozitate, dar lasand loc de visat pentru baietii care si-ar dori sa le ia acasa, sa le aseze pe pat si sa isi culce capul in poala lor mirosind a musetel, levantica, a toate mirosurile care se aseaza cuminti langa culori pastelate si perdele curate, transparente, de dantela.
As purta tocuri in viata asta mea curata, si pantofii nu mi-ar rani niciodata degetele strambe. As zambi si zambetul meu ar fi cu desavarsire alb, si sufletul meu ar fi cu desavarsire alb, ca nuferii de deasupra unui lac, si viata mea ar arata ca si cum pe fundul lacului nu exista mal, ca si cum apele statute, apele necurgatoare s-ar pastra mereu curate.
Nu mai exista poezie,draga mea.
Stai si iti privesti vietile viitoare pe furis si geamul devine din ce in ce mai inalt, si picioarele intinse incep sa te doara si ai vrea sa porti ceva care sa te faca sa pari fericita si senina. Cand tot ce esti tu e furtuna si dimineti mohorate de octombrie, si singura stralucire care te mai salveaza e cea a cerceilor de bunica gasiti la intamplare in cutia cu bijuterii.
Eat and stay, mi-a spus. Si il cred pe cuvant.
