raluca
as vrea sa te privesc
cand scrii
sunt mandru de tine
On 3/10/2011 5:20 PM, amused AnAcHrOnIsM wrote:
>
> Sunt pe jumătate peşte, pe jumătate pasăre, niciodată metamorfoza nu are loc până la capăt. Am o branhie astupată, cu lichide groase, mucozităţi şi salivă, şi începuturi purulente, galbene, un galben urât şi murdar. Am o aripă crescută strâmb, am un zbor greşit, întors mereu cu aripa spre pământ, spre ape adânci , şi nici măcar în ele nu mai pot înota, nu mai ştiu să respir sub apă.
>
>
>
> Am gheare care încă seamănă cu unghii, am patru degete, nici trei, nici cinci, nu am pene, sunt un fel de ţepi care îmi ies pe suprafaţa corpului. Am înotătoare care încă seamănă cu braţe de om, am solzi prin care trece şi apa şi vântul, îmi simt trupul greu , greşit. Aş vrea să fiu suplă, aerodinamică, să mă mişc prin aer ca prin apă şi invers, nu să mă mişc prin ele ca o râmă pe sub pământ, pentru că trupul meu nu-i nici râmă , nici om, nici târâtoare, nici reptilă, nici zburătoare, nici înotătoare. Înălţimea şi adâncimea mă sufocă în egală măsură, exercită o presiune la fel de mare asupra mea.
>
>
>
>
>
> Mă dor coastele şi cotul stâng, coapsele, omoplaţii şi bucăţile de carne dintre picioare. Şi nările mă dor, şi ochiul drept, şi tot ce azi încetează să mai fie al meu. Şi câinii de pe stradă mă dor, şi gălbenuşurile şi albuşurile, şi toate cojile care mi se sparg în creştet, e-atât de moale craniul meu, de ţi-e frică să te sprijini în el, de ţi-e frică să îţi odihneşti mâna pe el. Şi genele mă apasă, doar aşa, că le ştiu acolo
>
>
>
> (…)
>
>
> Piciorul îmi amorţeşte, şi ghearele nu mai sunt nici trei, nici cinci, sunt două şi jumătate. Şi aripa începe să se frângă şi în loc de buze am un cioc, dar e un cioc moale, o formă lipsită de consistenţă, de nu mai pot nici să vorbesc, nici să ciugulesc.
>
> Astăzi nu cânt , nu zbor, nu vorbesc, nu merg, nu înot. Mă târăsc pe sub pământ, într-un nenorocit de tunel în care am construit un labirint, în întunecimile şi umezeala căruia mă îngrop şi mă dezgrop, arunc pământ peste, pentru ca apoi să îl scuip cu ciudă, de-mi sunt dinţii pământ şi apă, de îmi scot mizerie şi praf dintre măsele, de îmi mestec tunelul până ajung la os.
